Din acest motiv, cei care ajung în Rimetea pot observa de două ori răsăritul soarelui. Datorită înălțimii celor două creste, soarele răsare după prima creastă, apoi "se ascunde" după cea de-a doua, urmând să răsară din nou. Acest fenomen se poate observa vara, de la sfârșitul lunii iunie și toată luna iulie, potrivit shtiu.ro.
Batute-n ea si soarele-i fereasta. La temnita vietii. Prin el trece. Lumina franta numai dintr-o lume, Unde in loc de aer e un aur, Topit si transparent, mirositor. Si cald. Campii albastre se intind, A cerurilor campuri potolind. Vanata lor dulceata sub suflarea. Acelui aer aurit. Acolo sta la masa lunga, alba, Batranul zeu cu barba de ninsoare
De altfel, numele de Japonia derivă din chinezescul „Cipan-guo" (n.n. - „tărâmul unde își are originea soarele"). Acest cuvânt a fost menționat pentru prima dată în secolul XIII de celebrul explorator, negustor și scriitor venețian Marco Polo, care a călătorit prin Asia de-a lungul Drumului Mătăsii între anii 1271 și
Stagiu de vis in Esara Soarelui Rasare pentru o echipa din Constanta (galerie foto) Luni, 06 Aprilie 2020, ora 05:10 In vara anului 1989, o delegatie fotbalistica a Constantei, formata din juniori de la FC Farul si de la CSS1 (care avea, pe atunci, sectie de fotbal), a avut parte de o experienta deosebita, prin participarea la un turneu in
Dacă Soarele răsare primul în direcția cea mai estică, atunci putem spune că soarele apune ultimul în partea cea mai vestică a lumii. Acesta este în Alaska, pe insula Attu. Această insulă a fost nelocuită în ultimul deceniu și este cunoscută pentru bătălia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cum răsare soarele la Polul Sud. GALERIE FOTO. Medicul și cercetătorul Alexander Kumar, de la stația de cercetare Concordia din Antarctica, a reușit să surprindă una dintre cele mai frumoase imagini ale Soarelui. Fotografia făcută de Kumar arată un Soare de culoarea mierii, cu reflexe de mandarină în vastul platou înghețat din
9T7O.
din ce parte rasare soarele